POLIȚIȘTII NEMȚENI, ALĂTURI DE ELEVII LICEULUI DE ARTE ”VICTOR BRAUNER”, ÎN CAMPANIA NAȚIONALĂ „DĂ-ȚI JOS MASCA”
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț – Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat, ieri, 20 octombrie, o activitate educativ-preventivă la Liceul de Arte „Victor Brauner” din Piatra Neamț, în cadrul campaniei naționale „Dă-ți jos Masca”.
Campania „Dă-ți jos Masca” își propune nu doar transmiterea unor mesaje de prevenire, ci și implicarea directă a tinerilor în acțiuni care promovează autenticitatea, responsabilitatea și alegerile conștiente.
Checklist pentru elevi - „Distracție da – probleme, nu!”
-Merg la bal cu prieteni de încredere și ne ținem împreună.
-Le spun părinților unde merg, cu cine și când mă întorc.
-Îmi păstrez telefonul, banii și actele într-un loc sigur și accesibil.
-Nu accept băuturi, pastile sau țigări de la necunoscuți sau cunoștințe.
-Dacă cineva îmi oferă alcool sau droguri sau mă presează, refuz ferm și clar.
-Nu postez în timp real locația sau ce fac — discreția e parte din siguranță.
-Nu filmez și nu râd de colegii care se simt rău – ajut, nu judec.
-Dacă văd o situație periculoasă (certuri, agresiune, ceva suspect), anunț imediat un adult.
- Dacă mă simt rău sau speriat(ă), merg la un adult de încredere (profesor, părinte, paznic) sau sun la 112.
-Plec doar cu persoane sigure și anunț când am ajuns acasă.












