INTERVENȚII ȘI CONSTATĂRI ALE POLIȚIȘTILOR, ÎN PERIOADA MINIVACANȚEI
În perioada 15-17 august a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au acționat pentru a preveni faptele antisociale și pentru a răspunde prompt la toate situațiile semnalate de cetățeni.
În perioada de referință, la nivelul județului Neamț nu au fost înregistrate evenimente deosebite sau cu impact în planul ordinii și siguranței publice.
Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au constatat 94 de infracțiuni, 6 persoane, bănuite de comiterea unor infracțiuni, fiind depistate în flagrant delict de polițiști.
De asemenea, polițiștii au intervenit la 209 evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Totodată, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, au fost aplicate 620 de sancțiuni contravenționale.
Pentru prevenirea accidentelor rutiere și fluidizarea traficului, polițiștii rutieri au fost prezenți, zilnic și au acționat cu aparatele radar din dotare.
În urma acțiunilor din teren, au fost reținute 62 de permise de conducere dintre care 47 pentru depășirea limitei legale de viteză, unul pentru consumul de alcool sau substanțe interzise și 14 pentru alte abateri la regimul rutier, fiind retrase 19 certificate de înmatriculare.
Activităţile au fost desfăşurate împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.











