09 Martie 2018Sursa: Inspectoratul de poliție al județului Neamț

POLIŢIŞTII AU DEPISTAT ŞI REŢINUT PERSOANELE BĂNUITE DE SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNI PE RAZA LOCALITĂȚII PÂNCEȘTI

Ieri, poliţiştii au reținut doi bărbați pentru infracțiuni contra patrimoniului. Deși se sustrăgeau urmăririi au fost depistați și  introduși în arestul I.P.J. Neamţ.

În ziua de 8 martie polițiștii Secției de Poliție Ion Creangă au reținut doi bărbați de 38 și 27 de ani, ambii din Pâncești, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de violare de domiciliu, loviri sau alte violențe, distrugere și furt.

Cele două persoane sunt cercetate pentru faptul că în cursul serii de 7 martie a.c., ar fi pătruns fără drept în locuința unui bărbat de 78 de ani, din Pâncești pe care l-ar fi agresat, după care s-au deplasat la o altă locuință din aceeași localitate de unde ar fi sustras alimente și ar fi distrus mobilier şi bunuri, creând un prejudiciu de aproximativ 5000 lei.

Victimele sunt martori în dosarele penale, în care cei doi bărbați, bănuiți de săvârșirea faptelor, au fost condamnați anterior pentru fapte de tâlhărie.

În timp ce echipa de cercetare se afla la faţa locului privind cea de-a doua sesizare de furt și distrugere, polițiștii  i-au surprins pe cei doi bărbați bănuiți în apropierea locuinței, încercându-se prinderea și imobilizarea lor, moment în care s-a făcut și uz de armă, fiind executat un singur foc.

Aceștia au reușit să se sustragă urmăririi, însă au fost alertate toate echipajele de poliție și suplimentate forțele pentru prinderea lor.

Astfel, în dimineața zilei de 8 martie, tânărul de 27 de ani a fost depistat și ridicat de pe raza localității Pâncești, iar bărbatul de 38 de ani a fost depistat pe raza județului Vaslui, în apropierea penitenciarului, unde își executa pedeapsa închisorii și de unde fusese învoit pentru o zi, în perioada 07-08.03.2018. Bărbatul a fost preluat de polițiștii nemțeni pentru continuarea cercetărilor.

În urma documentării activității infracționale, cele două persoane au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore și prezentate astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

În cadrul activităților de prindere au fost mobilizați luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale, polițiști din cadrul I.P.J. Vaslui și efective de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Bacău.