09 Octombrie 2023Sursa: IPJ Neamț

BULETIN DE PRESĂ 9 OCTOMBRIE

Depistați în flagrant de polițiști

În noaptea de 8 octombrie a.c., în jurul orei 01:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control   a traficului rutier, au procedat la oprirea în trafic, pe strada Principală, din localitatea Răucești, a unui autoturism condus de un tânăr de 22 de ani, din Grumăzești.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,01 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 7 octombrie a.c., în jurul orei 20:30 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț  au depistat în trafic, pe strada Principală, în localitatea Răucești, un autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,66 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

***

La data de 8 octombrie a.c., în jurul orei 21:50 polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz  au depistat în trafic, pe DN 12C, în localitatea Bicaz-Chei, un autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din aceeași localitate.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influenta alcoolului sau a altor substanțe.

Acțiune pentru prevenirea delictelor silvice

În noaptea de 8 octombrie a.c., în intervalul orar 18:00-23:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă, împreună cu specialiști din cadrul  AVPS Roman au desfășurat, pe raza secției, o acțiune pentru prevenirea delictelor silvice.

Pe timpul desfășurării acțiunii, polițiștii au depistat în flagrant doi bărbați care conduceau mopede neînregistrate, fără a deține permise de conducere.

În ambele cauze polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulație și conducere unui vehicul neînregistrat, fără permis de conducere.

Totodată, pentru celelalte abateri constatate polițiștii au aplicat un număr de 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 6.000 de lei.