BULETIN DE PRESĂ 6 FEBRUARIE
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 21:10, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Săbăoani au procedat la oprirea unui tractor care se deplasa, pe strada Eternității, în localitatea Botești.
Conducătorul auto, în vârstă de 32 de ani, din aceeași localitate, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost transportat la o unitate medicală, unde în prezența medicului de a refuzat prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În baza probatoriului administrat polițiștii au dispus reținerea bărbatului în cauză pentru 24 de ore, acesta fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 21:40, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Dulcești aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe linie de supraveghere și control a traficului rutier, au efectuat semnal regulamentar de oprire al unui autoturism care se deplasa, pe DN2-E85, în localitatea Horia.
Conducătorul auto, în vârstă de 37 de ani, din județul Suceava, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
La data de 5 februarie a.c., în jurul orei 08:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Bicaz au procedat la oprirea unei autoutilitare ce transporta material lemnos și se deplasa pe DN17 B, în localitatea Poiana Teiului.
Cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști s-a constatat faptul că, pentru materialul lemnos transportat nu ar fi fost emis aviz de însoțire a mărfii.
Urmare a verificărilor efectuate de polițiști și specialiștii silvici a rezultat o cantitate de masă lemnoasă, de 3.16 m.c. material lemnos, care a fost confiscată de polițiști.
Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat sancțiuni contravenționale, în cuantum de 2.000 de lei.