BULETIN DE PRESĂ 21 AUGUST
La data de 20 august a.c., în jurul orei 20.10, în timp polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe strada Siretului din municipiul Roman, au efectuat semnal de oprire a unui autoturism.
Deși polițiștii au efectuat semnalele acustice și luminoase, acesta nu a oprit, precedându-se la urmărirea acestuia, fiind oprit pe strada Anton Pann.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că, autoturismul este condus de un bărbat, în vârstă de 78 de ani, din municipiul Roman, care are dreptul de a conduce suspendat.
Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea situației de fapt.
La data de 20 august a.c., în jurul orelor 17:45, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o tânără în vârstă de 19 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe bulevardul General Nicolae Dăscălescu, din aceeași localitate, nu ar fi păstrat distanța corespunzătoare față de autoturismul din fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a tinerei în vârstă de 19 ani, și a unei femei în vârstă de 36 de ani, pasager în al doilea autoturism.
Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
La data de 20 august a.c., în jurul orelor 11:40, polițiștii din cadrul Poliției orașului Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe DN 15C, în localitatea Bălțătești.
În urma cercetărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 68 de ani, conducea un triciclu, nu s-ar fi asigurat la efectuarea virajului spre stânga, fiind acroșat de un autoturism condus de un bărbat de 46 de ani, din Târgu-Neamț.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului în vârstă de 68 de ani, din localitatea Bălțătești, care a fost transportat la o unitate medicală.
Ambii participanți la trafic au fost testați alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.