20 Octombrie 2023Sursa: IPJ NEAMȚ

BULETIN DE PRESĂ 20 OCTOMBRIE

Percheziții într-un dosar de contrabandă

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Neamț au pus în aplicare un număr de 4 mandate de percheziție domiciliară, pe raza județului Neamț, în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un număr de 117.220 de țigarete netimbrate sau timbrate necorespunzător și care trebuiau plasate sub un regim vamal, susceptibile a fi provenite din contrabandă.

În urma administrării materialului probator, față de un bărbat în vârstă de 51 de ani, din Gârcina, a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.

 

Mandate de executare a pedepsei închisorii puse în aplicare de polițiști

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție rurală Târgu-Neamț au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui tânăr, de 25 de ani, din Vânători-Neamț.

Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Târgu-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani și 11 luni, pentru săvârșirea infracțiunii de evadare.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

***

La aceeași dată, în urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii, emis pe numele unui bărbat, de 45 de ani, din Gârcina.

Cel în cauză a fost condamnat de Judecătoria Piatra-Neamț la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 2 luni și 4.000 de lei amendă penală, pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.

Polițiștii l-au condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

 

Acțiune pentru combaterea delictelor silvice

La data de 19 octombrie a.c., în intervalul 05:00- 13:00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier și cel de Ordine Publică Piatra-Neamț au acționat pe raza municipiului Piatra-Neamț şi a comunelor arondate, pentru combaterea transportului ilegal de material lemnos.

În urma activităților desfășurate au fost constatate un număr de 4 abateri la Legea 171 din 2010, în valoare de 6.000 lei, fiind confiscată cantitatea de 3,45 mc lemn esență tare.

***

La aceeași dată, în intervalul orar 16:00-21:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au desfășurat, pe raza de competentă, activități specifice privind prevenirea şi combaterea transporturilor silvice, tăierea şi comercializarea materialului lemnos şi nelemnos.

Pentru abaterile constatate polițiștii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale.

Totodată, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea unui număr de patru infracțiuni, două infracțiuni de tăiere şi două infracțiuni de sustragere material lemnos, de pe raza Ocolului Silvic Băcești, ocazie cu care s-a identificat şi confiscat cantitatea de 1.3 m.c. material lemnos.

 

Activități preventive în rândul preșcolarilor

La data de 19 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au desfășurat o activitate preventivă, alături de micuții participanți de la Grădinițele numărul 6 și 9, din Piatra-Neamț.

Cu un limbaj adaptat vârstei celor mici, sub formă de joc, polițiștii au reușit să le transmită acestora noțiuni elementare de siguranță.

Sfaturile rutiere și cercetarea butoanelor autospecialelor au fost de departe activitățile preferate ale celor mici.

Ca de fiecare dată, întâlnirea cu ei a avut o notă aparte. Cum altfel atunci când zâmbetele lor țin locul multor cuvinte?

 

Reținut pentru mai multe infracțiuni

La data de 19 octombrie a.c., în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu-Neamț au fost sesizați cu privire la un conflict ce are loc, într-o familie din localitatea Pipirig.

Din cercetările efectuate de polițiști a rezultat faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între un bărbat în vârstă de 36 de ani și mama sa în vârstă de 71 de ani, ambii din localitatea Pluton, ar fi avut loc un conflict spontan, în urma căruia bărbat i-ar fi adresat femeii în cauză amenințări și ar fi exercitat asupra acesteia acte de violență.

În conflict a intervenit fiul mai mic, în vârstă de 34 de ani, care ar fi fost lovit cu un cuțit de bărbatul de 36 de ani, victima fiind transportată la spital pentru acordare de îngrijiri medicale.

Polițiștii au întocmit formularul de evaluare a riscului, fiind emis un ordin de protecție provizoriu.

În cauză, polițiștii au dispus efectuarea urmăririi penale cu privire la săvârșirea infracțiunilor de amenințare şi violență în familie, iar în urma administrării materialului probator, bărbatul de 36 de ani a fost reținut, pentru 24 de ore.

Astăzi, acesta urmează a fi prezentat instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Galerie foto