BULETIN DE PRESĂ 11 NOIEMBRIE

Acțiune pentru prevenirea delictelor silvice
La data de 10 noiembrie a.c., în intervalul orar 09:00-12:00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au desfășurat, pe raza secției, o acțiune pentru prevenirea delictelor silvice.
Pentru abaterile rutiere constatate polițiștii au aplicat un număr de 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 3.000 de lei, iar pentru nerespectarea dispozițiilor Legii 171 din 2010, polițiștii au aplicat o sancțiune contravențională, în sumă de 2.000 de lei, fiind confiscată cantitatea de 2,1 m.c. material lemnos.
Depistați în flagrant de polițiști
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 07:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Urecheni, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe raza localităţii Păstrăveni, au depistat în trafic, un autoturism, condus de un bărbat, de 49 de ani, din Târgu-Neamț.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal
sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
***
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 18:50, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Roman, în timp ce efectuau activităţi de supraveghere şi control al traficului rutier, pe sectorul de drum DN2-E85, pe raza localităţii Horia, au depistat în trafic, un autoturism, condus de un bărbat, de 48 de ani, din județul Bacău.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
***
La data de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 23:30, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat, în localitatea Dumbrava Roșie, un autoturism condus de un tânăr, de 24 de ani, din județul Bacău.
În urma verificărilor efectuate de polițiști a rezultat faptul că acesta avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.