07 Martie 2018Sursa: Inspectoratul de poliție al județului Neamț

ACTIVITATE PREVENTIVĂ LA SEDIUL I.P.J. NEAMȚ

Ieri 6 martie 2018, polițiștii au întâmpinat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț circa 30 de pensionari, cu care au discutat pe diferite teme de prevenire a victimizării persoanelor. Doamnele au fost plăcut surprinse cu flori, în cinstea zilei de 8 Martie.

Pentru a veni în întâmpinarea problemelor cu care se confruntă din punct de vedere al siguranței personale, polițiștii au invitat mai mulți pensionarii la sediul I.P.J. Neamț.

Astfel, ieri am fost gazda întâlnirii cu cei aproape 30 de pensionari, din Piatra Neamț, doamnele fiind întâmpinate de polițiști, în primul rând cu trandafiri în cinstea Zilei Internaționale a Femeii. 

La această activitate au participat ofițerii de prevenire și șefii structurilor de investigații criminale, ordine publică și investigarea criminalității economice alături de conducerea I.P.J. Neamț.

Au fost expuse, punctual, aspecte ce țin de modalitatea de săvârșire a infracțiunilor de înșelăciune prin metoda Accidentul și Concursul, a faptelor de furt prin împrietenire, a tâlhăriilor în spațiile publice.

În completarea acestor informații, polițiștii au detaliat măsuri ce se impun a fi luate în fiecare caz în parte, pentru ca persoane vârstnice să nu poată fi victimizate prin astfel de infracțiuni.

Pe linie economică, șeful serviciului a adus în atenție modalitățile de păgubire a pensionarilor prin acele campanii agresive de prezentare a unor produse, organizate de diverși agenți economici.

Recomandările acestuia au determinat persoanele de față să fie mai prudente pe viitor, acestea recunoscând că au fost prezente la astfel de campanii. 

Totodată, reprezentantul Serviciului de Investigații Criminale a informat persoanele prezente despre noua metodă de victimizare prin acele numere de telefon cu suprataxă, recomandând, ca în cazurile în care sunt sunate sau primesc un mesaj de la un număr necunoscut, să nu se revină cu un apel sau cu un mesaj.

Întâlnirea cu acest grup țintă a fost privită atât de invitați cât și de polițiști, ca o discuție liberă și constructivă între două generații, cu scopul de a asculta problemele cu care se confruntă vârstnicii și de a veni în ajutorul lor.

Pe această cale recomandăm tinerilor să discute în permanență cu părinții sau bunicii lor despre posibilitățile de victimizare, dar să și întrețină o comunicare permanentă cu aceștia.

 

Prezentăm câteva sfaturi transmise de polițiști în cadrul întâlnirii:

•Nu primiţi în locuinţă persoane care pretind ca sunt de la diverse societăți comerciale (de furnizare a unor servicii , firme de curierat, comis voiajori, etc.),.

•Fiți atenți la persoanele cu care intrați în contact, pe strada, în jurul blocului, aparent întâmplător. Este posibil ca acestea sa vă urmărească, să încerce să se împrietenească cu dumneavoastră si să pătrundă în locuință cu scopul de a sustrage bani sau bunuri.

•Nu cumpărați obiecte de la persoane care va abordează  la domiciliu sau în preajma zonelor comerciale sub pretextul ca le vând la preturi mai mici decât valoarea reala. Puteți fi înșelați si să constatați acest lucru când este prea târziu.

•Achiziţionaţi produse doar de la agenţii economici care oferă certificate de garanţie pentru marfa vândută, evitându-se în acest fel achiziţionarea unor produse contrafăcute;

•Nu daţi curs mesajelor (SMS) primite pe telefonul mobil prin care se solicită efectuarea unor plăţi sau a reîncărcării cu cartele valorice în schimbul accesării unor potenţiale câştiguri în bani sau bunuri.

•Nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui sondaj, mai ales dacă nu aţi participat la un astfel de concurs!

•Nu reveniți cu un apel dacă ați primit un sms de la o persoană necunoscută care vă solicită să o reapelați, putând fi victimizat printr-un apel cu suprataxă. Dacă  proprietarul telefonului  sună înapoi, nu a are posibilitatea sa întrerupă convorbirea, iar costurile înregistrate pe factura pot depăși sute de euro.

 

 Anunţaţi Poliţia la numărul de urgenţă 112, pentru a vă acorda sprijin!

Galerie foto